Rachetele cu dirijare activă spre ţintă

AIM -54 Phoenix

       Cea mai sofisticată rachetă transportă propiul radar, independent de radarul avionului de lansare. Primele rachete active aveau tendinţa de a fi mari, aşa cum a fost varianta AIM-54 Phoenix folosită la început de US Navy. Ea a fost proiectată pentru a opera la distanţele care depăşesc 160 Km. După ce a fost executată detectarea de către aparatul care lansează racheta, ea este lansată în diricţia generală a ţintei, folosind fie navigaţia inerţială, fie primind ghidaj la jumătatea zborului de la sistemul avionului. Pentru faza terminală a interceptării, radarul rachetei preia controlul zborului. Sistemele mai noi cu radare active sunt mult mai versatile, rachetele aer-aer avansate cu rază medie de acţiune AIM-120 AMRAAM (Advanced Mediu-Range Air -to-Air Missile)

AIM-120 AMRAAM montate pe aripile unui avion

(în imagine, montate pe grinzile din interior) având capacităţile de autonomie ale rachetelor mult mai mari Phoenix, păstrând însă viteza şi agilitatea într-o luptă aeriană. Tehnicile de utilizare contunuă şi ele să se dezvolte. În 2009, două avioane Eurofighter Tzphoon au reuşit să angajeze cu succes o ţintă cu rachete AMRAAM, având radarele avioanelor oprite; ghidarea afost asigurată de un al doilea aparat. În viitor, vor putea fi folosiţi sateliţi GPS pentru a asigura ghidarea spre ţintă.