Rachetele cu radar semiactiv

             Luptele desfăşurate la distanţe mai mari sunt în mod normal teritoriul armelor cu radar semiactiv SARH (Semi-Active Radar-Homing), de tipul AIM-7 Sparrow care a fost standardul  occidental vreme de peste 40 de ani. Rachetele cu radar semiactiv au nevoie ca ţinta să fie luminată de radarul avionului care o lansează. Refexiile radar de la ţintă sunt detectate de un senzor aflat în botul rachetei, care apoi direcţionează arma spre sursa reflexiei. Dezavantajul acestui sistem este că avionul care face lansarea trebuie să rămână îndreptat spre ţintă pentru a o lumina după lansarea rachetei. Acest lucru nu este o problemă în modul de luptă dincolo de câmpul vizual -BVR (Beyond Visual Range) deoarece avionul care lansează nu se apropie prea mult de ţintă. Însă într-o luptă desfălurată la mică distanţă, este dificil pentru aparatul care lansează  să lumineze continuu ţinta.  

AIM-4 Falcon

Rachetele SHAR  au fost în serviciu cam tot atât timp ca şi cele cu detecţie termică. Drept dovadă, prima rachetă americană aer-aer operaţională AIM-4 Falcon, a fost produsă atât în variante cu radar cât şi cu detecţie termică. De la acel moment americanii au separat cele două tipuri de rachete , preferând rachetele cu infraroşii pentru mică distanţă şi cele cu radar pentru luptele la distanşe medii. În schimb rachetele sovietice au fost produse aproape în mod invariabil cu ambele tipuri de sisteme de ghidare instalate pe aceeaşi rachetă.